Patru tineri din Giurgiu au murit și unul a fost rănit după ce mașina în care erau s-a izbit de un copac

Patru tineri din Giurgiu au murit și unul a fost rănit după ce mașina în care erau s-a izbit de un copac
Publicat: 29/09/2012, 10:08
Actualizat: 29/03/2019, 20:20

Patru tineri cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani, din județul Giurgiu, au decedat, iar unul a fost rănit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac de pe marginea unui drum județean, trasmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, comisar Cristian Șuță, accidentul a avut loc pe DJ 601, în afara localității giurgiuvene Crevedia Mare.
„În mașina Dacia Solenza erau șoferul și patru pasageri. Din cauza vitezei excesive și a netatenției, șoferul a pierdut controlul volanului, mașina a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un copac de pe marginea șoselei. Șoferul și trei pasageri, tineri cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani, au decedat pe loc, iar pasagerul aflat pe mijlocul canapelei din spate a mașinii a fost rănit ușor, fiind transportat la Spitalul Universitar din Bucureșști. Carosabilul era uscat în momentul producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.

Șoferul și cei trei pasageri decedați erau din localitățile giurgiuvene Roata de Jos și Toporu, iar rănitul este tot din Roata de Jos.

Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul autoturimului Dacia Solenza avea permisul suspendatt pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
Piața imobiliară din București se scufundă. Acuzații extrem de grave
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×